joi, 30 august 2012

Herta Muller: Guvernul Ponta, doar o banda de hoti, urmasi ai comunistilor!

 Herta Muller, în Der Spiegel: "Aşa numitul regim social-democrat" de la Bucureşti este fără ruşine
 Scriitoarea Herta Muller, laureată a premiului Nobel, critică dur, într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel, guvernarea USL, pe care o defineşte drept „o piesă cu pungaşi", potrivit evz.ro.
Autoare a peste 15 volume, Herta Müller a primit zeci de distinctii literare, în special in Germania
„Este fără ruşine ceea ce face la Bucureşti aşa-numitul regim social-democrat. De fapt, sunt rămăşiţele partidului comunist, care vrea să-i protejeze pe cleptocraţii din rândurile sale", spune Herta Muller. Ea afirmă că statul de drept a fost golit de conţinut, instituţiile importante sunt umplute cu „soldaţi de partid", iar timpul este dat înapoi.
Scriitoarea germană, născută într-un sat din Banat, arată că este la curent cu situaţia din România, apreciind că tentativa de manipulare a listelor electorale şi ameninţările la adresa judecătorilor de la Curtea Constituţională sunt doar vârful icebergului în această piesă cu pungaşi („Schurkenstuck"). „Pe ăştia îi doare în cot de ţară" („Denen ist das Land scheissegal"), apreciază Herta Muller.
Ea nu-l uită nici pe premierul Ponta, amintind că acesta şi-a plagiat mari părţi din doctorat, că s-a „împodobit" cu un titlu universitar care nu există (N.Red: Probabil o referire la masteratul din Catania) şi apreciind că a fost „socializat" de regimul Ceauşescu.
Herta Muller mai crede că, pentru regimul de la Bucureşti, ceea ce s-a întâmplat în Ungaria a fost o lecţie, învăţând de acolo cum se anulează o democraţie.
Scriitoarea germană, născută în 1953 la Niţchidorf, în regiunea Timişoara, a primit premiul Nobel pentru Literatură în anul 2009.

ATIV S, primul smartphone Samsung cu Windows 8

Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a anunțat la târgul de tehnologie IFA Berlin, care se desfăşoară zilele acesta în capitala Germaniei, ATIV S, un smartphone prevăzut cu sistemul de operare Windows 8.
Samsung ATIV S are un ecran de 4,8 inch, HD Super AMOLED, procesor de 1.5 GHz, 1 GB RAM şi cameră foto de 8 MP. Spaţiul de stocare este de 16 sau 32 GB, telefonul suportand carduri microSD. În ceea ce priveşte conectivitatea ATIV S vine echipat cu Bluetooth 3.0, USB 2.0 Wi-Fi 802.11 a/b/g/n (2.4 & 5 GHz), Wi-Fi Direct, Wi-Fi Channel Bonding, NFC şi mufă 3.5mm earjack.

ATIV, inversul cuvântului VITA, care înseamnă „Viață” în limba latină, reprezintă angajamentul Samsung de a face viața utilizatorilor captivantă. Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, Samsung a lansat ATIV Smart PC, ATIV Smart PC Pro, ATIV Tab și ATIV S, oferind o gamă completă de dispozitive. Samsung este una dintre puținele companii capabile să ofere o gamă de produse atât de variată și este, în continuare, dedicată completării portofoliului de dispozitive Windows 8.
Sursa: Capital

duminică, 26 august 2012

Franta vrea tiganii din Bulgaria si Romania afara din tarile UE

Primul ministru francez, Jean-Marc Ayrault, a anunţat sâmbătă că ţara sa va solicita 'în zilele următoare' o reuniune a Consiliului Uniunii Europene pentru a rezolva 'la scară europeană' problema romilor, transmite AFP.
'Am decis să avem discuţii cu guvernele român şi bulgar, întrucât cetăţenii lor sunt cei vizaţi, iar (ministrul delegat pentru Afacerile Europene) Bernard Cazeneuve se va ocupa de acest lucru', a afirmat Jean-Marc Ayrault, răspunzând la întrebările socialiştilor francezi în timpul şcolii de vară a Partidului Socialist, desfăşurată în localitatea La Rochelle.
'Dorim ca această problemă să fie tratată pe ansamblul Europei şi vom solicita în zilele următoare o reuniune a Consiliului UE', care va reuni miniştrii vizaţi şi 'care va avea ca temă această chestiune', a precizat premierul francez.
Referindu-se tot la problema romilor, Ayrault a mai afirmat că nu vrea să-şi bage 'capul în nisip'. El a prezidat deja miercuri o reuniune interministerială pe acest subiect, după ce în cursul verii au fost desfiinţate mai multe tabere ale romilor, ceea ce a stârnit critici din partea unor asociaţii. Ulterior, guvernul de la Paris a decis să înlesnească condiţiile de angajare în Franţa pentru lucrătorii din România şi Bulgaria, state de unde provin şi cei mai mulţi dintre romi.

Citit intreg articolul pe Capital

Copacul care creste 12 m in 3 ani va fi plantat in Romania

O companie germană cu sediul în Arad intenţionează să investească anul acesta 5 milioane euro în constituirea unor plantaţii de 'arbori minune', paulownia, în zona de vest a României, judeţul Arad fiind unul dintre judeţele alese pentru derularea proiectului care se va întinde pe o perioadă de minimum 15 ani.

'Pentru anul acesta am prevăzut un buget de 5 milioane euro, sumă din care vor fi acoperite costurile înfiinţării, începând cu luna septembrie a acestui an, a unor plantaţii cu suprafaţa de 200 până la 350 de hectare de arbori din specia Kiri Maximus (un hibrid al arborelui Paulownia, precum şi pentru pregătirea altor terenuri pe care vor fi plantaţi ulterior, puieţi din aceeaşi specie', a declarat duminică, pentru AGERPRES, Aurel Dumitrescu, Development Manager în cadrul 'Kiri Project Development'.
Planurile pentru România ale companiei germane nu se opresc însă aici, nemţii dorind să planteze cu arbori din această specie circa 3.500 de hectare în zona de vest a ţării.
'Am purtat şi vom purta discuţii cu proprietari de terenuri, deoarece intenţionăm să luăm în arendă mai multe mii de hectare în zona de vest a ţării, în primul rând în judeţele Arad şi Timiş, judeţe unde clima este propice, iar mentalitatea oamenilor este alta', a precizat Aurel Dumitrescu.
Potrivit sursei citate, arborele de paulownia este originar din Asia, fiind cunoscut şi sub denumirea de 'copacul Păsării Phoenix', putând fi plantat atât în zone de şes, cât şi de deal, până la o altitudine de 1.200 m.
Noua varietate, numită Kiri Maximus, perfect adaptată condiţiilor climatice din Europa, a fost dezvoltată şi adusă la maturitate de către specialiştii companiei, în urma unei munci de cercetare de mai mulţi ani. Această nouă varietate a fost deja testată timp de mulţi ani, compania având plantaţii pilot în Germania, Bulgaria, Serbia şi Croaţia.
Paulownia este copacul de esenţă tare cu cea mai rapidă creştere din lume, putând atinge, dacă este cultivat în condiţii corecte, o înălţime de 20 metri în 3 ani, putând fi recoltat. Are o rădăcină pivotantă, ajungând la maturitate până la 10 - 12 m, având şi rolul de a stabiliza solul. Este cu 30% mai uşor decât orice lemn comparabil, este rezistent la contorsionare, consumă de zece ori mai mult CO2 decât oricare alt arbore şi este rezistent la foc (temperatura de aprindere este de 420-430 de grade Celsius, comparativ cu un lemn de esenţă tare sau medie care se aprinde la 220-225 de grade Celsius).
Se poate folosi atât pentru cherestea, deoarece se usucă foarte repede şi fără a se deforma având o prelucrabilitate foarte bună, cât şi ca arbore ornamental, deoarece se adaptează foarte bine mediului citadin, iar frunzişul, datorită compoziţiei chimice, poate fi folosit drept furaje pentru animale.
Pentru producerea de cherestea se pot planta între 500 şi 600 de copaci din această specie la hectar, iar pentru biomasă se poate ajunge la 1.100 de copaci la hectar. 'Arborii din plantaţiile pe care Kiri Project Development le va înfiinţa în România vor fi folosiţi pentru producerea de cherestea, aceasta urmând a fi valorificată în Quatar, Maroc, iar mai apoi în Arabia Saudită. Pe de altă parte, compania este interesată şi de antamarea unui parteneriat cu statul român, în vederea împăduririi cu Kiri Maximus a pădurilor distruse de incendiile din această vară, aceeaşi specie fiind propusă pentru a se planta în marile oraşe din România, atât acolo unde există un trafic rutier intens, cât şi în zonele industriale sau poluate, cu scopul de a asigura o perdea de protecţie', a precizat Aurel Dumitrescu.
În altă ordine de idei, el a mai adăugat că firma germană a demarat un parteneriat cu o companie importantă din Elveţia, specializată în producţia de bioetanol, deoarece compoziţia chimică şi valorile energetice pe care le are arborele de Kiri Maximus sunt cele mai potrivite pentru a deveni materie primă pentru bioetanol, iar în cursul anului viitor se intenţionează începerea construirii unei fabrici de bioetanol şi în România.
Sursa: Agerpres

Guvernul Ponta premiaza lenea

Una din masurile "economice", anuntata recent este luarea banilor de la investitii si ii aloca serviciilor sociale. Daca la investitii se creau locuri de munca, infrastructura aducatoare de taxe, impozite si investitii viitoare, la serviciile sociale nu mai creaza nimic pentru Romania. Inca o data Ponta si USL-amistii lui dovedesc ca nu ii intereseaza tara asta , pe ei ii intereseaza doar puterea pentru ca prin alocarea acestor fonduri spre cei asistati nu fac decat sa investeasca in masa lor electorala: pensionari, someri si cei care nu au si nu au avut niciodata vreun venit.
Macar daca ii mutau spre educatie si sanatate; se putea spune ca investe in viitor pe termen lung dar si aceste doua domenii taie fonduri. Sunt curios de unde mai taie dupa alegeri , pana atunci deja vor taia de peste tot, atunci sa vedem pensii si salarii bugetare intregi si platite , mai ales platite

vineri, 24 august 2012

Evolutii salarii, pensii, somaj sub cei 3 presedinti ai Romaniei; cum au luat tara si cum au lasat-o...

Dupa ce citesti datele astea statistice iti dai seama de demagogia celor aflati in acest moment la putere, de acuzatiile mincinoase si propaganda lor de tip comunist al anilor '50.

Cand e vorba de populatie, trebuie sa tinem cont ca aceasta a tot scazut.
La fel in ceea ce priveste  numarul de salariati din Romania celor 3 presedinti , trebuie sa luam in calcul aceasta scadere datorata si natalitatii din ce in ce mai mica, dar mai important, migrarea romanilor spre locuri de munca mai bine platite in alte tari europene sau non-euro.
Dupa ce citesti asta vezi efectul spalarii creierelor romanilor de catre Antenele lui Felix.

Oricum , se poate vedea foarte clar ca presedintele si guvernarile PSD au distrus nu nu mai  tara dar si nivelul de trai al romanilor; asa politica "de stanga" sa tot ai.

joi, 23 august 2012

Dacia Duster laudat de presa britanica fara rezerve

Cu un preț minim de circa 9.000 de lire sterline, Dacia Duster este cel mai ieftin autoturism 4x4 comercializat în Insulă.
 Duminica trecută, Joly a publicat un articol consistent în ”The Sunday Times”, în care subiectul a fost cel mai nou, dar și cel mai ieftin SUV apărut pe piața britanică - Dacia Duster.
Printre cele mai reușite rânduri ale autorului materialului se numără: "O să iubiţi maşina. Este un SUV din România, nițel amuzant”. Dar și: "Surprizător, nu e o maşină urâtă!”.

"Îmi stiu copiii, sunt un pic snobi, nu mă aşteptam să le placă maşina", a mai punctat Joly, înainte de a trage o concluzie desprinsă parcă dintr-un episod ”Top Gear”: "Am tot așteptat să descopăr păcăleală în legătură cu maşina asta. N-am găsit-o".

miercuri, 22 august 2012

Dogaru reloaded in Pta Universitatii

Dogaru a inceput  deja sa-l pupe in fund peF felix Voiculescu la Universitate impreuna cu pensionarii lui militari angajati acum in solda PNL. Miscarea acestui batran nu reprezinta decat bratul inarmat al uslamistilor. S-au observat deja multe fete care tot demonstreaza de vreun an . Pentru majoritatea de acolo e doar un loc de munca. Asta in timp ce Antena 3 au montat un mare ecran unde pot fi vazuti Gadea si Ciutacu, instigand la dezordine publica in direct.
Ridicol ca cei de la putere instiga la nesupunere civica. Asta nu s-a mai intamplat de pe vremea lui Iliescu , cand acesta a chemat minerii pentru "reinstaurarea ordinii". Mai tb doar ca Ponta si Antonescu sa se duca la Universitate si sa-i felicite ca demonstreaza fara autorizatie, ca blocheaza bulevardul etc.

Cine sunt cei trei magistrati CCR care vor sa dea solutii in afara Constitutiei?

Cine sunt cei trei magistrati CCR care voiau validarea referendumului, sfidand Constitutia pe care ar trebui sa o apere? Vorbim despre Ion Predescu, Toader Tudorel si si Acsinte Gaspar.
1. Ion Predescu - Între anii 1990-2004, Ion Predescu a deținut demnitatea aleasă de senator de Dolj, fiind ales pe listele actualului PSD în patru legislaturi consecutive. În calitate de parlamentar, el a deținut funcțiile de membru în Comisia constituțională a Adunării Constituante (iunie 1990 - septembrie 1996), precum și de președinte (iunie 1990 - septembrie 1996) și apoi vicepreședinte (decembrie 1996 - februarie 1998) al Comisiei Juridice a Senatului. În urmăatoarele legislaturi a fost secretar al Biroului Permanent al Senatului (până în septembrie 1999) și președinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor și petiții (octombrie 1999 - noiembrie 2000). De asemenea, în perioada 3 septembrie - 11 decembrie 1996, Ion Predescu a deținut funcția de ministru al justiției în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu .
      A terminat Facultatea de Drept in 1951, pe vremea " dreptului sovietic" . Tinand cont ca majoritatea functiilor sale le-a obtinut cu sprijinul nemijlocit al lui Ion Iliescu, zici ca vine din paleoliticul "democratiei" romanesti.
2. Toader Tudorel Judecătorul Tudorel Toader, prietenul deputatului PNL, Relu Fenechiu, cu care a fost surprins participand la diverse sindrofii, este magistratul care a pus la cale strategia USL de tergiversare a unei decizii a Curţii Constituţionale în problema referendumului. Judecătorul a scos tot felul de chichiţe avocăţeşti pentru a amâna o decizie îm această chestiune vitală pentru întreaga ţară. Potrivit unor surse judiciare, doi judecătorii constituționali, Acsinte Gaspar şi Tudorel Toader, ar fi modificat decizia Curții privind listele electorale, nicidecum un magistrat asistent, așa cum s-a vehiculat inițial. Procurorii verifică cele două adrese contradictorii transmise de CCR către Guvern. După patru zile, Curtea Constituţională a revenit cu o adresă către Guvern în care precizează că a solicitat listele electorale permanente şi listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie. Astfel, s-ar fi cerut Guvernului ”actualizarea listelor” de alegători şi ”nu listele electorale permanente actualizate”. În urma revenirii Curţii către Guvern pentru îndreptarea erorii, Monitorul Oficial a refuzat publicarea eratei.
3. Acsinte Gaspar
După o scurtă perioadă de activitate ca judecător (1963-1965), Acsinte Gaspar devine Consilier, șeful sectorului juridic al Consiliului de Stat (1965-1989) care pregatea decretele lui Ceausescu. .
După Revoluția din decembrie 1989, a fost numit ca șef de sector la Consiliul Frontului Salvării Naționale. În anul 1990 este numit în funcția de Secretar general al Camerei Deputaților, deținând această însărcinare până în anul 1996.
În anul 1994 devine membru al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), actualul PSD. În cadrul acestui partid, a îndeplinit funcțiile de copreședinte al Departamentului de politici în domeniul justiției și legislației și prim-vicepreședinte al Organizației județene Vâlcea al PDSR.
Între anii 1996–2004, Acsinte Gaspar a fost deputat de Vâlcea ales pe listele PSD. În prima legislatură (1996-2000), el a fost membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, îndeplinind funcțiile de chestor, secretar și vicepreședinte (septembrie - decembrie 1999). În cea de a doua legislatură (2000-2004), a făcut parte din Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților. Și-a dat demisia din demnitatea aleasă de deputat la 14 iunie 2004. conform HCD nr.7/2004.
În calitate de parlamentar, el a fost inițiator sau coinițiator a 25 de propuneri legislative, dintre care menționăm pe cele adoptate de Parlament: Legea privind responsabilitatea ministerială, Legea privind organizarea și desfășurarea referendumului, Legea privind proclamarea Zilei drapelului național, Legea privind proclamarea Zilei imnului național al României, Legea privind organizarea Monitorului Oficial al României, Legea privind modificarea articolului 17 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Legea privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Legea privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlametului și Legea privind structura personalului Curții Constituționale.
În cadrul guvernului Adrian Năstase, Acsinte Gaspar a îndeplinit funcțiile de ministru pentru relația cu Parlamentul (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003) și apoi, după restructurarea guvernului, pe cea de ministru delegat pentru relația cu Parlamentul (19 iunie 2003 - 8 iunie 2004).
În iunie 2004, a fost desemnat ca judecător la Curtea Constituțională a României pentru un mandat de 9 ani, renunțând atât la funcția de ministru (la 8 iunie 2004), cât și la cea de deputat în Parlamentul României (la 14 iunie 2004).

Diva isterica de pe Antena 3 pleaca de la Cotroceni

Desi nimeni nu mai se astepta ca CCR sa reziste in fata presiunilor exercitate de noua diva a lui Voiculescu cu nume de floare Crin Antonescu, se pare ca in afara de Justitie s-a mai gasit o institutie care sa reziste tavalugului cu iz sovietic. Oricum ma astept ca astia sa provoace asa-zisele manifestari de strada "populare" si "spontane", cu ajutorul securistului pensionar Dogaru (citeste aici despre cariera lui). Dar oricum , orice ar face acum contra acestei decizii, ar risca mult prea mult; si-ar pune toate cancelariile europene in cap.

In alta ordine de idei, bineinteles ca Antonescu, din neamul lui Cacarau :))) nu-si va da demisia din diverse motive. Sper ca nu se astepta nimeni la altceva. Asta se aplica la orice politician dambovitean din ambele tabere dealtfel.

duminică, 19 august 2012

Substratul intalnirii intre Mona Pivniceru si Mariana Alexandrescu

Surse USL spun însă că  Dana Năstase ar fi chemat­-o la ea acasă  pe Mariana Alexandrescu  pentru a-i da o notă de fundamentare care să fie folosită pentru  graţierea soţului ei. Apoi, Mariana Alexandrescu ar fi transmis, la rându-i, această notă Monei Pivniceru. Momentul urcării Monei Pivniceru ȋn maşina familiei Năstase a fost  surprins de paparazzi , iar fotografiile au apărut ȋn presă.

Se spune că ȋntre urgenţele care figurează pe agenda viitorului ministru, cel mai probabil ( pana acum)  Mona Pivniceru,  figurează: schimbarea procurorului general al României, Laura Codruţa Koveşi şi a procurorului şef al DNA, Daniel Morar; intocmirea documentaţiei pentru propunerea de  graţiere a  fostului  premier Adrian Nastase de către presedintele interimar Crin Antonescu.
După rezolvarea acestor urgenţe ar urma punerea ȋn aplicare a strategiei de revocare a actualelor conduceri ale CSM, Inaltei Curţi şi de revocare a unor judecători de la Curtea Constitutionala. 

In paralel , procurorii subordonaţi vor  cere instanţelor de judecată retrimiterea la DNA  sau la Parchetul General a dosarelor penale care ȋi vizează pe membrii USL şi pe acoliţii lor, cu motivarea "completarea cercetarilor".
 După returnarea dosarelor, acestea vor fi ȋnchise . Aceeasi strategie a fost aplicată cu succes  şi ȋn precedenta  guvernare  PSD din perioada 2001-2004, când premier a fost Adrian Nătase, iar preşedinte- Ion Iliescu.


Surse: Romania Libera



Lady Gaga promoveaza Bucurestiul



Lady Gaga se plimba prin Herastrau alaturi de nelipsitul catel Fozzi, totul avand in fundal muzica jazz

Tismăneanu: Crin Antonescu este probabil cel mai ridicol politician român de după 1989


(...) L-aţi vazut vreodată dialogând? Universul său mental este unul dictatorial. Lipsit de orice urmă de umor, îndrăgostit de sine, autocentrat, exaltat şi nesăbuit, se crede lider providenţial. Unul ca el, vorba Elenei Ceauşescu, se naşte o dată la 500 de ani. (...) Cu ce o fi greşit acest popor să aibă parte de un al doilea la distanţă de doar câteva decenii?", scrie Tismăneanu pe blogul său.

„Răţoielile trufaşe şi aroganţa nombrilistă nu servesc la nimic altceva decât să-l facă pe Crin Antonescu, probabil cel mai ridicol politician român de după 1989, să se simtă important. Aşa îşi rezolvă el complexele de inferioritate”, mai scrie politologul.

Recomandarea lui Tismaneanu pentru premierul Victor Ponta: „Victor Ponta trebuie să iasă din minorat, din adolescenţa politică, să-şi depăşească, dacă poate, complexele, şi să le spuna lui Crin, lui Ilici şi lui Felix: "Enough is enough. Nu vreau ca numele meu să fie asociat cu distrugerea ţării. Nu vreau ca guvernarea mea să intre în istorie drept ciuma lui Ponta". Va fi în stare să o facă?”.

Boureanu: plangere penala impotriva lui Ponta, Dusa si Stroe

„Avem o plângere penală pentru domnii Ponta, Duşa şi Stroe, cei care pregătesc falsificarea datelor din listele electorale. MAI împreună cu USL vor să scoată 2,5 milioane de persoane din listele electorale. (..). Guvernul USL trimite documente corecte oricărei instituţii, mai puţin Curţii“, a declarat Boureanu care a specificat că această plângere va fi depusă în zilele următoare.
Vicepreşedintele PDL face şi o trecere în revistă a modului în care se fraudează listele.
-Se radiază din liste persoane declarate decedate de rude sau vecini, dar fără a prezenta un document. Radierea este un abuz cu consecinţe grave.
-Se radiază persoane despre care vecinii declară că nu mai există în ţară. Radierea din liste fără documente este abuz.
-Se radiază persoane care au documente exprirate. Operaţiunea nu are temei legal.
-Se radiază alte persoane despre care rudele sau vecinii delcară că şi-au schimbat numele prin căsătorie.

sâmbătă, 18 august 2012

MAI gireaza cel mai mare fals; scoaterea din listele electorale a 2,5 milioane de romani

Persoane din conducerea Ministerul Administraţiei şi Internelor, persoane din conducerea structurile descentralizate ale acestuia, precum şi preşedinţii de Consilii Judeţene ce aparţin USL au făcut presiuni asupra funcţionarilor din primării să falsifice listele electorale de la Referendumul din 29 iulie.
La asta putem adauga surprizele cu care ne ameninta Radu Stroe .

vineri, 17 august 2012

Mediafax: Basescu, cel mai mediatizat politician roman

Cu aproape 30,000 de apariţii în sursele monitorizate, Traian Băsescu este lider în topul celor mai mediatizate personaje politice în mediul online, post-Referendum. Preşedintele suspendat este urmat la o distanţă de aproape 10,000 de apariţii de premierul Victor Ponta. La aproximativ 15,000 diferenţă ca număr de apariţii, în clasament ocupă locul 3 preşedintele interimar, Crin Antonescu.


joi, 16 august 2012

Ponta vrea mineriada "populara"

Dupa turneul in forta de Joi  facut de Ponta prin Olt, Gorj si chiar Sibiu , dupa mesajele lasate pe acolo de lupta impotriva "haitelor" de procurori, dupa asigurarile pe care le dadeau celor de acolo ca ii va proteja incep sa cred ca se pregateste cumva fondul pentru o revolta "populara" si "spontana" la fel ca cea din ianuarie din Bucuresti. Ea va fi cum va orchestrata cred de Dogaru, batranul securist pensionat cu  forta. Decat ca de data cred ca o sa se depaseasca mult limitele pasnice.
Daca le asculti ultimele comunicate ale astora din USL cred ca se va crea o mineriada moderna la nivel de tara (judetele USL) foarte violenta. Bineinteles ca ei vor face totul pentru a parea o miscare spontana fara nici un amestec politic. Si sunt convins ca asta se va intampla in jurul datei de 21 august . Sper sa ma insel

Interceptari ale procurorilor din care reiese cum vrea Mona "Temniceru" sa puna justitia in lanturi

Strategia Monei Pivniceru de control a Justitiei  ar rezulta din interceptari ale unor convorbiri in dosarul procurorilor Balan si Sampetru
Surse judiciare spun ca exista interceptari in dosarul de coruptie al fostului procuror-membru CSM, George Balan, al unor convorbiri ale acestuia  cu Mona Pivniceru, din care ar rezulta strategia de subordonare a Justitiei.
Potrivit surselor noastre, din convorbiri ar rezulta ca Mona Pivniceru urma sa fie numita ministru al justitiei, functie din care ea sa-l propuna procuror general pe George Balan, iar pe Marcel Sampetru, supranumit "doctorul de dosare" in alte rechizitorii de coruptie, sef la DNA.
Dupa aceaste miscari, urma revocarea presedintelui si vicepresedintelui CSM Alina Ghica, respectiv Oana Schmidt-Haineala, apoi revocarea presedintelui Inaltei Curti, Livia Doina Stanciu si inlocuirea acestora cu oameni de incredere. Apoi, Mona Pivniceru urma sa fie recompensata cu functia de judecator la Curtea Constitutionala, pe un mandat de 9 ani, dupa care se pensiona cu o pensie de peste 150 de milioane de lei pe luna.  Din toate acestea, Mona Pivniceru a recunoscut doar ca i s-a propus functia de judecator la Curtea Constitutionala. Pana acum, s-a ajuns in faza in care Mona Pivniceru a fost propusa pentru functia de ministru al Justitiei, dar pentru posturile de sefi la Parchete trebuie sa caute alte persoane deoarece Balan si Sampetru au fost pusi deja sub invinuire
 Reamintim ca doi importanţi oficiali ai Consiliului Superior al Magistraturii- procurorul George Balan şi consilierul Marcel Sâmpetru - sunt anchetaţi deoarece si-au folosit influenţa pe lângă oameni politici din USL ( inclusiv pe langa Victor Ponta ) pentru ocuparea posturilor de Procuror General al Romaniei si cel de sef al DNA. 

Cititi tot articolul pe Romania Libera

Stenogramele discuțiilor din mașina lui Andrei Năstase!

Dovada că Mona Pivniceru, viitoarea ministră a Justiției, nu știa a cui e mașina în care a fost fotografiată cu Andrei Năstase, fiul unui actual infractor român, condamnat la închisoare pentru acte de corpuție.
- Ăolieu, cuanî Alexandriescu, da ci mașînî micî ți-ai luat! Numa chieli-ntrînsa. Tre’ sî hie scumpî rău di tăt.
- Nu-i a mea, doamna Pivniceru, vai de capul meu.
- Vălieu! Credeam că-i a matale, Doamne iartă-mă. Da’ cini mînî? Copchilu’, băietu’, cini?
- Un băiat, nu-l știți dumneavoastră, doamna Pivniceru. Andrei Năstase, dar nu aveți de unde să-l cunoașteți.
- Am suori, da’ nu-mi spune nica numili ăsta.
- Vai de capul lui, săracul băiat. E amărît. Cîștigă și el o pîine din șoferie. Are ceva școală, dar degeaba. Nu vedeți în ce țară trăim? Taică-su e la pușcărie, mama lucrează în agricultură. Știți cum e. Mi s-a făcut milă de el și am zis să-l ajut. Mă duce, mă aduce, nu vorbește neîntrebat…
- Șî mașîna di uni-o ari?
- De la taică-su. Au cîștigat-o la bingo, domna Pivniceru.
- Ia zi, uăi beieti, di ci o intrat taticu-tu la tiemnițî?
- Pentru țară. Face pușcărie politică, doamnă, ca Iuliu Maniu.
- Vălieu, da ci-o făcut uăi nebunuli, o muncit?
- Nu, doamnă, ferească Dumnezeu. L-au băgat colegii de la întreprindere.
- Da uni lucra, uăi, dacî nu-s indiscrietî?
- La stat, era bugetar.

Citeste tot articolul pe Kamikaze

Mona "Temniceru" Pivniceru; cardasie cu detinutul Nastase

Din seria "USL  da atacul la justitie ", Reporterii RTV au surprins-o pe Mona Pivniceru urcand in masina lui Andrei Nastase, fiul detinutului Adrian Nastase. Asta da viitor ministru al justitiei. Tara lui Papura Voda. Se adevereste ca Mona "Temniceru" o sa fie adusa pentru a salva interlopii politici ai USL

marți, 14 august 2012

Curtea Constitutionala in izmene

Dupa ce Marti CCR a marit cvorumul la referendum cu 470.000 de electori (diaspora cu domiciliu stabil in strainatate) transformand astfel , prezenta la urne de la 46 la 39%, tot nu au atata sange in ei sa ia o decizie. Ce atata balbaiala? Cvorum 50% obligatoriu? Nu s-a atins, la revedere! Bateti-va intre voi ca sa vedeti pe cine sa plateasca masa; tot omul de rand, ca nu doar ei... Ce liste, ce vrajeala? E suficienta fituica aia de la BEC pe care e si stampila guvernului si semnatura lui dottore Ponta prin au luat la cunostinta si au recunoscut rezultatul alegerilor. Le tremura izmenele "judecatorilor constitionali de Romania" de frica USL (Uniniunea pentru Ssubstituirea Legii); o lungesc ori din frica ori din interes, dupa cum au primit , o palma sau legendara spaga romaneasca.

duminică, 12 august 2012

Balada lui Cacarau in spaniola si japoneza ( versuri transcrise)



Super tare balada asta lansata de Kamikaze si promovata la emisiunea "Lumea lui Banciu" de pe B1.
Tari si traducerile la "Cacarau"; Kaka Mucho- spaniola, Kaka Mal - franceza, Kaka Mura- japoneza:)))

Si acum versurile:

Balada lui Căcărău (în limba română)
Căcărău din Isaccea
Conduce România
Şi de bine ce-o conduce
Leul la groapă se duce

Refren:

Haida, haida, Căcărău
Căcărău mare erou

Căcărău istoricu’
Vorbeşte ca Nea Nicu
Urmaşu’ la Brătieni
Doarme azi la Cotroceni

Refren:

Haida, haida, Căcărău
Eşti mai bun ca Bălălău

Scoală Căcărău din pat
Că eşti mare om de stat
Căcărău din USL
Frate cu Antenele

Refren:

Haida, haida, Căcărău
Căcărău mare erou
Căcărău e preşedinte
Lu’ Merkel i-o dă la dinte
Ca să ne-o tragă la blană
Uniunea Ioropeană

Refren:

Haida, haida, Căcărău
Eşti mai bun ca Bălălău

-Căcărău, baiatu’ mamii
Nu ne mai dă UE banii
-Lasă banii, băi popor
Că vă scap de dictator!

Refren (final):

Haida, haida, Căcărău
Căcărău, mare erou

Haida, haida, Căcărău
Mult mai bun ca Bălălău!

The Balad of SHITALOT (în limba engleză)

Shitalot speaks in ză English
He is Prezident of ză fish
Shitalot makes conversation
With FMI delegation

Refren:
Come on, baby, Shitalot
Shitalot is polyglot

…Who da’ man, yo?.. Who da’ man?…
Give ză money FMI
Ză pipăl ar laving mi
Ai giv iu feliciteişăn
Iu giv mi ză finanţeişăn

Refren:
Come on, baby, Shitalot
You are very patriot

…Who loves ya, baby?…. Who loves ya?…
Shitalot is very funny
He is better than Buggs Bunny
Superstar Antena 3
Voiculescu is OK

Refren:
Come on, baby, Shitalot
Shitalot, big patriot

… No shit, baby!… Just bullshit…
We are at the gates of doom
Shitalot is in the bedroom
He and Victor are like brazars
Romania’s Termineitars

Refren final:
Come on, baby, Shitalot
Shitalot is polyglot
Come on, baby, Shitalot
You’re the final patriot

La Balade de Cacamal.(în limba franceză)

Cacamal est un malin
Il maitrise les accents
Il dormait dans le Senat
Le maitre du coup d’etat

Refrain:
Allez, allez, Cacamal
Tu es le plus jovial

…Ta poule dans la Cour … Constitutionelle!
Cacamal de Roumanie
Fait la gloire de la Patrie
Avec son ami Victor
Le plus grand plagiateur

Refrain:
Allez, allez, Cacamal
Cacamal, c’est genial

…Fou, tous les moment courrent … vite!
Cacamal est bien parti
Toute l’Europe est eblouie
L’Occident git a ses pieds
Grand leader de l’USL

Refrain:
Allez, allez, Cacamal
Cacamal, c’est magistral

…Ah, le con… texte politique!
Avec sa fiere allure
Il abat la dictature
Merde, un vrai Robespierre
Cacamal, t’es du tonerre!

Refrain final:
Allez, allez, Cacamal
Grand Manitou Liberal

Allez, allez, Cacamal
Gros bizous pour le final!

El Cacamucho (în limba spaniolă)

Cacamucho presidente
El muy grande repetente
El putschisto maximo
Contra el Marinero

Refren:
Cacamucho, tra-la-la
Los putschistas de papa

Cacamucho campeon
Mutantes de Nea Ion!

Refren (acelasi)
Gracias! Y ahora,

Mit Balad die Scheisse Nichtgut! Cabron! Bitte schoen! Achtung!

Scheisse Nichtgut ist verboten şIa Volt!ţ
Im die Europa fraten şForaibăr!ţ
Frau Merkel ist suparaten şRummenigge!ţ
Nu vrea lovitura-n staten şOrdnung!ţ

Refren:
Scheisse Nichtgut, alles klar?
Mit Barroso komissar
Kakaraustein alles gut
Rumaenien ist kaputt şIzbitdezidţ
Ja, ja! Danke schoen! Helmut Kohl to say I love you! Por el final, una exclusividad mundial: senor Yasugi Dolanakata con Kakamoto! Polygloto!
Banzai!
Kakamoto, Kaka-san şHaa-ay!ţ
Aikido, Ciociosan
Kakamura USL şSindobado!ţ
Harakiri namaste

Refren:
Kakamoto, Kaka-rata
Romania Kaka-gata
Kakamura, Kaka-san
Kakanesco, shotokan
Ay, ay, caramba! – Cacamucho de Final
Cacamucho senatorio
Gigante del dormitorio
Conquistador comico
Matador linguistico

Refren:
Cacamucho, olala
Companero de Ponta
… Los putschistas de mi amor!..
Cacamucho clasico
Mariachi del pueblo
Antenista magistral
Figurante mundial

Refren (final):
Cacamucho, tra-la-la
Voiculescu su papa
Cacamucho campeon
Putschisto de Nea Ion!

Versurile sunt preluate de pe http://www.kmkz.ro/ 

vineri, 10 august 2012

Ponta Tonta la Bruxelles

NO COMMENT>>> :)))))

Apocalipsa USL

Dupa ultimul avertisment transmis de CE si Barroso, se pare ca Europa a epuizat ultimul mijloc diplomatic de constrangere a Gruparii infractionale USL asa cum le spunea Rus si Dobre dupa care incepe inchiderea robinetului de cash. De aici incolo asistam la ultimele zvarcoliri felixciene; vor trebui sa traga linie.
De aici va urma ragetul lui Crin cand va fi evacuat de la Cotroceni. Nu vor ajunge pana la alegeri ca alianta atata vreme cat USL a fost construit doar cu scopul de a scapa de Basescu si a salva fundul pascariasilor din cele 2 partide.
Daca mai insista mult astia sa nu le pese deloc de oamenii amarati din tara asta, vor risca chiar sa se trezeasca si PNL si PSD dupa alegerile din toamna instalandu-se din nou glorios in opozitie:)))
Oricum USL e la sfarsit, Crin si Ponta au ocupat ultimele lor functii politice la nivel inalt.

joi, 9 august 2012

Se scutura dottore de jugul varano-antonescian?

Se pare ca Antonescu ramane din ce in ce mai singur dupa ce Ponta si PSD au inceput sa schimbe directia. In sfarsit il vedem pe dottore (titlu pe care nu il mai poate lua nimeni, dealtfel), vorbind si de problemele tarii nu numai de "capcaunul" Basescu . Crinuletz-ul s-a cam morfolit ; singurii care mai stau in sfera lui au ramas penalii (Fenechiu , Diaconu si altii) si bineinteles marele Felix si cu "Haznaua 3". Foarte curand ne asteptam la ruperea USL, care din punctul de vedere al "adormiciului" nu a fost creat decat pentru a-l da jos pe "capcaun" prin orice mijloace, fie ele si ilegale si anticonstitutionale. Mai nou, se pare ca nici nu mai este nevoie sa-si dea demisia dupa intoarcerea lui Base la Cotroceni fiindca va fi inlaturat chiar de ai lui.

UPDATE: Dottore Razgandescu-Minciunescu s-a razgandit din nou. Joi , dupa pranz, a trimis un memorandum tuturor primariilor pentru reluarea mini recesamantului, care oricum nu se poate face.
Astia doi, "adolescentul nebun" si "aventurierul" , amator de poker politic sunt dispusi sa demoleze tot si sa faca tara asta una cu pamantul numai ca "aventurierul Kaka Maka" sa stea cat mai mult la Cotroceni

Dan Diaconescu si OTV, in faliment

OTV a intrat în insolvență, a anunțat ieri Paginademedia.ro. Tribunalul București a admis cererea casei de producție Mamitzu Production de intrare în insolvență a SC Ocram Televiziune, firmă deținută în proporție de 80,1% de către Dan Diaconescu, restul de 19,9% fiind deținute de GMG Media Box SA. Care firmă este deținută, la rîndul ei, de câtre PSV Company SA, și aceasta din urmă fiind proprietatea altei firme, un off-shore din Cipru, Elbahold Limited, firmă despre care Cosmin Gușă a declarat că ar fi cumpărat-o de la Sorin Ovidiu Vîntu. Ahh, încurcați oameni, încurcate căi. Firma care a cerut insolvența, Mamitzu Production se află, la rîndul ei, în faliment, așa cum au scris cei de la Hotnews aici.
Firma Controlată de Dan Diaconescu, Ocram Televiziune, cea care deține și licența postului OTV, are datorii la stat în valoare de 1.406.541 RON, la o cifră de afaceri de 11.987.054 RON în ultimul an fiscal, conform datelor de la ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) și Ministerul Finanțelor. Din pricina datoriilor pe care le are la Fisc, la Ocram este deja în desfășurare procedura de executare silită.
Pe lîngă societatea care deține OTV, Dan Diaconescu mai controlează următoarele firme: Oglinda Press SRL – în care îl are ca asociat pe cetățeanul sirian Al Attar Khaldoun, Dan Diaconescu L.V. Distribution SRL, deținută în părți egale cu Neculai Vultureanu și Oglinda Television SA, în care alături de Dan Diaconescu se mai regăsesc și Iulius Mario Diaconescu, Ion Florin Flostoiu, Diana Voiculescu și același sirian, Al Attar Khaldoun. Un plus al societății Oglinda Television este datoria pe care o are la ANAF în valoare de 447.576 RON și pentru care statul a început procedura de executare silită. Taman cum îi place lui DD.
Pe lîngă datoriile la stat acumulate prin firmele deținute, firmele lui Dan Diaconescu au și datorii la bănci. Astfel, în octombrie 2011, Oglinda Press a împrumutat de la BRD suma de 5 milioane euro. Împrumutul a fost garantat cu multe contracte comerciale încheiate între Oglinda Press și nenumărate sereleuri. Cifra de afaceri a sereleului care a luat cu împrumut ditamai suma a fost de 8,4 milioane RON în anul 2010. În plus, Diaconescu însuși a făcut un împrumut în nume personal în valoare de 2,3 milioane euro de la Volksbank. Împrumutul a fost contractat în martie 2011, iar DD a garantat cu un contract de management încheiat între el și firma pe care o deține Oglinda Press. Adică, viitorul președinte, cum îi place să se laude, are cam toate businessurile gajate în baza unor împrumuturi.

SURSA: nasul.tv

miercuri, 8 august 2012

MRU: In aceasta luna lansam manifestul platformei de centru-dreapta si inregistram juridic alianta electorala

Mihai-Razvan Ungureanu, presedintele Initiativei Civice de Centru-Dreapta, a declarat miercuri ca pe 20 august liderii de centru-dreapta care pregatesc alianta electorala pentru alegerile parlamentare vor lansa un document programatic cuprinzand denumirea, sigla si programul polului politic nou-infiintat, iar pana la finele lunii se urmareste parcurgerea tuturor demersurilor juridice necesare infiintarii aliantei, transmite Agerpres.

"Aceasta a fost a doua intalnire pentru discutii informale intre formatiunile care au in intentie constituirea unei forte politice de centru-dreapta capabila sa castige alegerile parlamentare de la inceputul lui decembrie: PDL, PNTCD, Partidul Noua Republica si Initiativa Civica de Centru-Dreapta. Am cazut de acord asupra pasilor pe care urmeaza sa ii facem. Intalnirile noastre vor continua iar in ziua de 20 august va fi a treia intalnire, pe care o va gazdui partidul Noua Republica. Vom avea in saptamana care incepe cu ziua de 20 august pregatit si apoi facut public un text-manifest al intentiilor noastre, care va descrie motivele pentru care urmeaza sa ne unim fortele, care descrie raportul pe care il avem noi fata de contextul politic actual, fata de Putere, fata de USL, felul in care dorim sa constituim politica, sa facem politica incepand cu alegerile parlamentare", a declarat fostul premier la sediul ICCD.

Mihai-Razvan Ungureanu a adaugat ca manifestul politic va mai cuprinde obiectivele tactice ale noii formatiuni, care reprezinta inclusiv criteriile pe care liderii acesteia le vor respecta in alcatuirea listelor de candidati pentru alegerile parlamentare si obiectivele strategice, "respectiv victoria in inceputul lui decembrie si victorie in toate celelalte confruntari electorale care vor urma".

"Acest manifest va explica, de asemenea, pentru toti cei care sunt pregatiti sa ni se alature si care va fi numele fortei politice, care va fi sigla sub care ne vom regasi cu totii, modul in care ne vom arata unitatea noastra de gandire si de actiune", a explicat liderul ICCD.

Ungureanu a sustinut ca, pana la finele lunii august, vor fi puse la punct "toate mecanismele permise de lege pentru a constitui din punct de vedere legal platforma politica".

"Urmeaza ca, mai apoi, in septembrie, sa putem avea incheiate programul de guvernare, pozitia noastra referitoare la problemele esentiale ale tarii si ale cetatenilor Romaniei, felul in care ne vom construi candidaturile pentru toamna si, bineinteles, toate momentele tactice pe care le vom desfasura in viitoarea campanie electorala", a spus Mihai-Razvan Ungureanu.

Intrebat daca s-a convenit la discutii asupra unei aliante politice sau asupra unei aliante electorale, liderul ICCD a raspuns: "Este vorba de o alianta electorala si de un protocol pe care aceasta alianta electorala urmeaza sa-l incheie cu Initiativa Civica de Centru-Dreapta".

La discutia informala de la sediul ICCD din partea PDL au participat presedintele democrat-liberalilor, Vasile Blaga, prim-vicepresedintele Cezar Preda, vicepresedintele Radu F.Alexandru si Adriean Videanu, presedintele interimar al democrat-liberalilor bucuresteni. Alaturi de acestia s-a aflat o delegatie a PNTCD condusa de presedintele partidului, Aurelian Pavelescu, presedintele Partidului Noua Republica, Mihail Neamtu, si Adrian Papahagi, vicepresedintele Fundatiei Democrat Crestine.

SURSA: hotnews.ro

Sper sa reuseasca . Altfel o sa ramanem fara o alternativa viabila la tavalugul asta "soviet" la toamna , in alegeri

Crin Antonescu: Basescu nu ma scoate de la Cotroceni decat mort...

"Traian Băsescu şi aceşti oameni de mine nu scapă, decât dacă mă omoară, ceea ce nu e cazul, sper". Sigur, dincolo de traducerea din engleză a frazei, conţinutul e limpede - am venit să vă spun că, oricât de penibil ar părea şi oricât de în pofida legii ar fi, eu n-am de gând să plec de la Cotroceni decât mort.

-Replica lui Basescu : "
Mi-am făcut cruce! Nu-i pot face decât o recomandare: Relax!"


Ce putem comenta aici decat ca ascultam discursul unui om care si-a pierdut echilibrul politic daca nu chiar cel emotional.

Doi judecatori ai CCR implicati in masluirea deciziilor

Intr-un final aflam ca 2 magistrati sunt de vina dupa ce , pana acum se tot dadea cu presupusul ca ar fi ba grefierul, ba portoraul, ba cine stie cine.
   E vorba Acsinte Gaspar si Tudorel Toader; ce pare graitor este faptul ca unuleste pus de pe vremea Bunicutei de Iliescu insusi , iar celalalt e propus de PNL.. Tinand cont de ancheta facuta de Parchet asupra Curtii Constitutionale ar trebui sa ne asteptam la acesti magistrati sa dea cu subsemnatul dar nu trebuie sa uitam de inamovibilitatea magistratilor asa ca o iasa basma curata.
   Mi-e imi este clar ca asta e un alt argument in favoarea schimbarii constitutiei. Judecatorii CCR nu ar trebui numiti politic. Ar putea fi numiti din cadrul Inaltii Curti de Casatie si Justitie sau CCr ar trebui subordonati acesteia

luni, 6 august 2012

Stenograma intalnirii PNL din 3 august


O noua stenograma atribuita PNL si datata 3 august a fost publicata de Dan Tapalaga pe contul lui de Facebook, in care presedintele interimar Crin Antonescu ii anunta pe liberali ca nu-si va putea exercita in continuare functia de lider al partidului, dupa amanarea unei decizii a Curtii Constitutionale, si in care Varujan Vosganian ii cere vesti bune despre Daniel Morar, procurorul sef al DNA.
La inceputul sedintei, Crin Antonescu ii anunta le liberali "respectuos" ca intra "intr-o noua perioada de incapacitate temporara de exercitare a functiei".

"Cred ca suntem intr-o situatie, astazi, mai buna din punct de vedere politic decat eram in data de 30 iulie, dimineata, de exemplu. Cred ca fiecare zi in care Traian Basescu ramane suspendat face din ce in ce mai dificila revenirea sa", afirma Crin Antonescu, potrivit acestor stenograme.

La un moment dat, intervine Varujan Vosganian: "Spune-ne de Daniel Morar ceva... Numai de bine".
-Crin Antonescu: In romana sau in engleza? Ca sa stiu sa fac si eu un efort...Da. deci, mandatele lui Daniel Morar se prelungesc in mod legal de catre ea atata vreme cat decizia ministrului justitiei de a nu face  o alta propunere se produce
-Varujan Vosganian: Da' stai putin, el poate fi demis, daca dupa aceea lucrurile se normalizeaza, nu trebuie sa mai stam 7 luni eu el, nu?
-Sorin Rosca Stanescu: Dar decizia asta nu se poate da de catre presedintele interimar?
-Crin Antonescu: Nu, nu
-Relu Fenechiu: Toata lumea trebuie sa inteleaga, nu e vinovata Kovesi aici, aici e vinovat ministrul. Kovesi trebuie sa puna un sef la DNA.

SURSA: hotnews.ro

Ultimul pas in lovitura de stat a inceput: atacul la justitie...

Principalul opozant al reformarii justitiei din ultimii 2 ani a fost propusa in functia de ministru al justitiei de catre PNL+PC, partidul lui Voiculescu. In acelasi tim Crin Antonescu anunta contrar angajamentului fata de CE ca va semna orice act venit dinspre Ministrul Justitiei si dinspre CSM. Pentrr mine este clar ca se pregatesc sa atace postul de sef al DNA. Dupa asta, adio stat de drept, putem spune ca ne-am intors in 90'.

Pe cand demisia, dottore?

Si-a dat demisia Rus dar chiar daca si-ar da-o si Marga si Andronescu ceilalti ministri care au calcat pe bec, eu vad doar ca "praf in ochi". Pe cand demisia dottore. De demisia asta are Romania.

duminică, 5 august 2012

Traian Basescu: E exact ca in '46, cand s-a votat pana cand au castigat comunistii, sau s-a numarat pana au castigat comunistii. Nu putem sa ne intoarcem in '46 pentru ca acum nu avem tancuri pe teritoriul tarii

"Celor care isi primesc instructiunile prin editorialele din Vocea Rusiei le spun ca Romania are Constitutie si legi in ceea ce priveste presedintele tarii si cum este demis. Cei care informeaza opinia publica si Guvernul Romaniei sa citeasca legile. (...) Demiterea presedintelui Romaniei se poate face daca a intrunit votul majoritatii cetatenilor inscrisi in listele electorale. Nu este vorba despre liste permanente, ci de liste electorale, care includ toate felurile de liste", a afirmat duminica presedintele suspendat Traian Basescu, intr-o declaratie de presa sustinuta la sediul sau de campanie. Citeste art. integral pe Hotnews

sâmbătă, 4 august 2012

Romania: singura tara din UE unde poate fi suspendat presedintele fara sa patesti nimic

"Metodele de demitere a preşedinţilor statelor membre UE exista , însă Romania şi Slovacia sunt singurele state in UE în care un preşedinte ales de cetăţeni poate fi suspendat de Parlament, decizia unei Curţi Constitutionale nefiind tranşantă, demiterea survenind atunci cand cetăţenii validează, cu condiţia cvorumului, suspendarea preşedintelui. Doar că în cazul Slovaciei, legislativul si-a dat seama ca aceasta masura poate fi abuziva: in cazul in care presedintele nu este demis, parlamentul e dizolvat ca sancţiune pentru măsura-i care s-a dovedit abuzivă. În toate celelalte state membre, preşedintele ales de cetăţeni poate fi doar direct demis, aceasta după hotarârea unei Instanţe Judecătoreşti, fie ea Curte Constituţională (care apreciaza dacă Constituţia a fost grav încălcată) fie prin Înalta Curte (care apreciază înalta tradare sau alte crime grave), nicidecum un presedinte, într-un sistem democratic indirect neputând fi demis pentru lipsă de susţinere politică sau populara.
Romania a pus în aplicare prevederile constituţionale ale suspendării, până  acum de 3 ori, în timp ce celelalte state membre niciodată,  fie că vorbim despre suspendare ori demitere. Se poate pomeni în schimb demisia în cazul preşedintelui Ungariei pentru plagiat, dar ceilalţi presedinţi au fost perfecţi ori în Romania parlamentul abuzează de această literă de lege? Raspunsul îi aparţine cititorului." Cititi intreg articolul pe Contributors.ro

Din seria, "Demite-l pe Basescu"; de-ale catavencilor

Bunicuta PSD si Copiutza Rosie







Interimarul "somnorici"...















Sursa: Academia Catavencu

Cetateanul turmentat

Eu cu cine votez coane?

Atributiile Curtii Constitutionale vor fi transferate catre Sinteza Zilei...:)

Fara comentarii :))))

Bunicuta la referendum.

                                                      Iliescu catre Ponta:
- N-ai invatat nimic pana acum. Nu trebuie sa scoti pe nimeni de pe liste. Trebuie sa pui conditia ca alegatorii sa se incadreze la categoria 50+ ani pentru prag 50%, 60+ pentru 60% si tot asa.

joi, 2 august 2012

Viol, viol... dar fara CCR?

CCR a decis sa bage violul Constitutiei in prelungiri. Exista lege clara; listele electorale nu se pot modifica decat de catre primari dar nu mai tarziu de 5 zile de inaintea alegerilor. Ce are de verificat CCR. Nu mai avem nici arbitrul in jocul "democratic" . Curtea noastra Constitutionala a ales sa-l ajute pe Felix sa lege Justitia la gardul USL-ului. Ne-am intors iar in perioada '90. Diferenta este doar in faptul ca acum suntem membri UE, nu pentru multa vreme dupa cum duc astia tara.
Pana la urma CCR si-a aratat limitele umane; s-au aratat ca soarecii murati in fata santajului, presiunii sau spagii, de la caz la caz.
Ne asteapta un viitor luminos.
Pe scurt, aceasta amanare duce la schimbarea lui Morar din fruntea DNA (mandatul expira pe 12 august) cu un lacheu al "varanului", crestea pierderilor financiare suferite de Romania datorita crizei politice fara de sfarsit si a paraliziei institutiilor in aceasta perioada si poate chiar a amanarii din nou a vizitei FMI pana la verdict ; asta ar duce implicit la intrarea Romaniei in imposibilitate de plata (pensii, salarii in mare pericol

miercuri, 1 august 2012

PNL marele pierzator al referendumului

PNL a fost dus de Crin undeva in 5%. Daca PSD, prin declaratiile recente, se pare ca are puterea sa se redreseze, nu acelasi lucru putem spune despre PNL.
Daca PSD il schimba pe Ponta si umbla putin la discurs isi conserva electoratul. Cele aproape 15% procente pierdute de USL de la locale pana azi s-ar parea ca sunt mai mult in partea PNL.

Crin isi da demisia

Dupa ce a cam ramas in fundul gol dupa ce a visat atat la Cotroceni, Crin Antonescu isi va da demisia din PNL, va infiinta Organizatia Civica Liberala, intorcandu-se astfel in politica mai alb si mai curat. Asa crede el ca isi va spala obrazul dupa toata fanfaronada din ultimele saptamani. Si Ponta va fi inlocuit de Dan Sova la conducerea PSD imediat ce va trebui sa-si dea demisia ( in viitorul foarte apropiat. Asta sustine Puterea intr-un articol publicat pe 1 august 2012.

Eu personal, sunt convins ca aici isi termina crin orice fel de cariera politica . Daca isi da demisia nu o sa mai reuseasca o intoarcere in politica. Daca nu isi da, atunci o sa fie indepartat de liberalii adevarati ai PNL-ului. Si asta pana in alegerile legislative.
Cat despre Sova, ar fi o alta eroare a PSD. E la fel de compromis ca si Ponta in acest moment . Dar oricum ar fi, cele 2 "gaste" ale USL (Crin si Ponta) sunt moarte din punct de vedere politic.